Seara când răsare luna
Aud scârțâind fântâna,
Aud scârțâind fântâna,
Și eu, neică, ud grădina
Și mi-o plivesc de dudău
Să-mi treacă de dorul tău.
Răsfir iarba fir cu fir
Să-mi găsesc de-un trandafir,
Trandafir verde rotat
Ca neicuța sprâncenat.
D-aolică, dodă Floare,
I-am dat dorului certare
Și certare, și mustrare
Că prea-mi face supărare.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane, amplificat de cadrul natural liniștit al serii. Gesturile simple, precum udatul grădinii și căutarea unui trandafir, devin ritualuri menite să aline suferința provocată de absența persoanei iubite.
