Foaie verde razachie,
S-a dus neicuța-n chirie,
Nu s-a dus să nu mai vie,
S-a dus în cărăușie
Cu trei flori la pălărie:
Una-i galben-aurie
Alta mi-este albăstrie
Și a treia vișinie,
Bate vântul și-mi adie
Mi-aduce miroase mie.
Mi s-a dus la București
Cu șapte buți mari domnești,
Cu peceți împărătești,
Cu peceți împărătești,
Ca să ducă buți de vin,
Buți de vin și de pelin,
Cu doisprezece cai la car
Toți juncani și armăsari
Și cârlani de câte-un an
Care se țin după car.
Și-altă verde razachie,
Când o veni din chirie
Neicuța mi-aduce mie
Neicuța mi-aduce mie
Malotea, brâu cu paftale,
Mărgean roșu și marame
Și eu mi l-oi dezmierda,
Să vezi, ziua și noaptea!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul de neicuța plecat la București pentru a vinde vin. Așteptarea reîntoarcerii lui este plină de speranță și anticiparea darurilor pe care le va aduce.