Maria Ciobanu – Mult Îmi Saltă Inimioara

Mult îmi saltă inimioara
Că vine iar primăvara
Și-mi întinerește țara,
Înfloresc iar ghioceii,
Ies pe coastă mielușeii,
Toporașii, brebeneii,
Drag îmi e plaiu-nflorit
Și neicuța primenit,
Dragă mi-e țara cu flori,
Frați și fete-n sărbători,
Of, primăvară, primăvară,
Ne-aduci bucurie-n țară,
Înflorești livezile
Și trezești albinele.
Ne-aduci păsărelele
Să răsune luncile,
Să răsune luncile,
Ies flăcăii la arat,
Fetele la semănat
Și se-ncing horile-n sat,
Când văd primăvara viind
Îmi vine neicuța-n gând,
Mă trezesc în zori cântând
Și mă uit mereu spre crâng
Că vine iar primăvara
Înflorește toată țara
Și-mi aprinde inimioara,
Și-mi aprinde inimioara.

Sensul versurilor

Cântecul exprimă bucuria sosirii primăverii și renașterea naturii. Descrie sentimente de dragoste pentru țară și tradiții, evocând imagini idilice ale satului românesc.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu