Mândrulițo, ce făcui
La apusul soarelui?
Mă culcai lâng-un gutui
Cu dorul sub căpătâi,
Gutuiul era-nflorit,
Mirosul m-a adormit.
A-nceput un vânt de seară
Multe flori se scuturară,
Peste față lin cădeau
Pe obraji mă mângâiau,
Și când cădea câte-o floare
Visam că-s mâinile tale.
Am stat așa până-n zori,
Din gutui se cerneau flori,
De-ai fi fost și tu cu mine
Vedeai cât era de bine,
M-am trezit atunci și-am zis:
„Ce păcat c-a fost un vis!”
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de visare și nostalgie profundă, unde naratorul se află sub un gutui înflorit, copleșit de dor și de frumusețea naturii. Experiența este atât de intensă încât granița dintre realitate și vis se estompează, lăsând un sentiment de regret la trezire.