Lume, lume, bun găsit,
Cu drag la voi am venit,
Vă adusei cântecul
Și-n el mi-am pus sufletul,
Am pus câmpul plin cu flori,
Lumea plină de comori,
Pentru voi le-am adunat
Într-un buchet minunat.
Din pridvoarele gorjene,
De pe meleaguri vâlcene
Am strâns doine minunate,
Hore și sârbe săltate,
Le-am legat cu fir de dor,
Lume, din al tău fuior,
Mi-am pus în el inima,
Sufletul și viața mea.
Toată viața le-oi cânta
Și pe urmă le-oi lăsa
La nepoți și la nepoate
Să le ducă mai departe,
Iar când oi pleca din tine
N-am să iau nimic cu mine,
Pentru că te-am iubit, lume,
Ce-am mai bun ție-ți rămâne:
Cântecul ce mi-a fost drag
Și sufletul meu curat,
Sufletul meu de olteancă,
Lume, că prea mi-ai fost dragă!
Sensul versurilor
Cântecul este o declarație de dragoste față de lume și o ofrandă a sufletului artistului. El își dăruiește cântecul, inspirat din frumusețile naturii și tradițiile locale, generațiilor viitoare, lăsând în urmă moștenirea sa artistică.