Frunzuliță lăstărei,
Lângă poartă am un tei,
Tei bătrân cu frunza deasă
Și cu umbra răcoroasă.
Frumoși erau anii mei
Când mă jucam pe sub tei,
În mireasma florilor
Mi-am tors firul anilor.
Din tei mi-a cântat un cuc
Și mi-a zis ca să mă duc,
Să mă duc din sat în sat
Să cânt la lume cu drag,
Să cânt și să hăulesc
Pentru lumea ce-o iubesc.
Primăvara-n sărbători
Când e teiul plin cu flori
M-așteaptă părinții mei
Lângă portiță sub tei
Că n-au pe nimeni pe lume
Decât teiul și pe mine.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice din copilărie, petrecute sub un tei bătrân. Legătura cu natura și familia este puternică, teiul fiind un simbol al locului natal și al așteptării părintești.