Foaie verde-a bobului,
Lângă apa Jiului,
La umbra zăvoiului
Stă neica cu murgul lui,
Neica nu cuvântă,
Turtureaua-i cântă.
Murgul paște prin câmpie,
Neica-mi duce dorul mie,
Murgul paște și se-adapă
Și neicuța mă așteaptă,
Așteaptă jos în luncă,
Dorul mi-l apucă.
Neicuță, de-aș ști-nota
Aș veni cu dragostea
În zăvoi la umbră rară
Să stăm, neică, până-n seară,
Treci Jiul la mine
Și-o să fie bine.
Murgul paște pe câmpie,
Neica-mi duce dorul mie,
Murgul paște iarbă mare
Și neicuța-i pe cărare,
Eu îl strig degrabă
Să vină-n dumbravă.
În dumbravă-i iarba mare
Neica-mi dă o sărutare,
În dumbravă-i iarba deasă,
Neica-i mire, eu mireasă,
Se-mplinesc și ele,
Visurile mele.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și așteptarea iubitei lângă apa Jiului, într-un cadru natural idilic. Natura devine martoră și complice a sentimentelor, iar visul de a fi împreună se conturează într-o imagine romantică.