Foaie verde ca lipanul,
În pădurea de la Saru,
În pădurea de la Saru
Mi-a-nflorit mărgăritarul,
Unu-nfloare, altul trece,
Dorul neichii mă topește.
Mărgăritar înflorit,
Cine mi te-a ciumpăvit?
Flăcăii de la cosit
Fetele de la prășit
Acasă când au venit.
De te-a rupt mândruța mea
Te rog nu te supăra,
Tot lui neica mi te-o da
La horă duminica
Și eu te pun la ureche
că mândra n-are pereche.
Sensul versurilor
Cântecul descrie un sentiment de dor și admirație față de persoana iubită, folosind metafora mărgăritarului înflorit. Versurile evocă un cadru rural idilic și tradiții specifice, cum ar fi hora duminicală. Gestul de a pune mărgăritarul la ureche simbolizează prețuirea și unicitatea persoanei iubite.