– Floricică-o viorea,
Vin’ la mine, fata mea,
Vin’ la mine, fata mea,
Și deschide-ți inima,
Spune-mi mie ce te-ncântă
Și ce gânduri te frământă.
– Spune, măiculiță, spune
Ce e mai frumos pe lume,
Ce-i e mai scump omului
Pe fața pământului.
– Multe sunt frumoase-n lume,
Dar unele-s mai anume:
Să cânți doine omului,
Să dai viața dorului,
S-asculți glasul cucului
Și freamătul codrului.
Omului i-e scump și drag
Când înfloresc pomii-n prag,
Clipocit de izvoraș,
Gungurit de copilaș.
– Și mai spune-mi dumneata,
Spune, măiculița mea,
Măicuța ce te-nvăța
Când erai de seama mea.
– Măicuța ce mă-nvăța
Niciodată n-oi uita:
Să-nălbesc pânza la râu,
S-ascult pitpalacu-n grâu,
Să mă-nalț ca ciocârlia,
Să-mi iubesc neamul și glia,
Să ne cântăm doinele,
Să păstrăm datinile.
Sensul versurilor
Cântecul explorează frumusețea lumii și valorile transmise de generațiile anterioare. Vorbește despre importanța naturii, a tradițiilor și a iubirii de neam.