– Frunzuliță de-o alună,
Of, măicuța mea,
Spune, măiculiță bună,
Despre viața ta,
De când ai venit pe lume
Și cum ai crescut,
Cum ai mers pe drumul vieții,
Spune-mi că te-ascult,
La șes și la munte
Lumea să te-asculte,
Te-ascultă mereu
Cum te-ascult și eu.
– Unde pe lume-am venit
Am să-ți povestesc:
Un sat cu plai însorit,
Un sat oltenesc,
Am crescut bună de muncă,
Fată mărișoară,
Mă duceam cu muica-n luncă
Zilele de vară,
În crâng și vâlcele
Cântau păsărele,
Eu le ascultam
Și mă minunam.
– Ai plecat, ți-ai lăsat satul,
Măicuță Mărie,
Și te-ai dus pe drumul vieții,
Drum de pribegie,
Și te-ai dus, te-ai dus întruna
Ca o pasărea,
Căci așa ți-a fost ursita,
Of, măicuța mea,
Luna te privea,
Soarele te-ardea,
Ți-a fost drumul greu,
Dar te-ai dus mereu.
– M-am dus și mi-am lăsat satul,
Satul oltenesc,
În triluri de ciocârlie
Eu cânt și doinesc,
Lumea toată să m-asculte,
Lumea ce-o iubesc,
La șes, la deal și la munte,
P-unde o-ntâlnesc,
Colind toată țara
Toamna, primăvara,
Trăiesc pe pământ
Și mi-e drag să cânt,
La șes și la munte
Lumea să ne-asculte
Cântecul de dor
Al românilor.
Sensul versurilor
Cântecul este o rememorare a vieții unei mame, de la copilărie într-un sat oltenesc, la călătoria ei prin viață. Este un omagiu adus rădăcinilor și dragostei de țară.