– Trandafir, verde crenguță,
Departe ești, măi fetiță,
Știu că plângi, știu că suspini
Că trăiești printre străini,
De-ai avea acolo frați,
Nu ai munții din Carpați,
Nu ai Valea Lotrului,
Nici răcoarea codrului.
– Dorul de părinți și țară
Mă frige la inimioară,
Dor de „Lie ciocârlie”
Și de numele Mărie,
Dor de doina oltenească,
De sârba și hora noastră.
– Ia și marama albă
Să le porți, măicuță, dragă!
– Acum știi ce mă frământă,
Ți-am spus oful, tu mi-l cântă,
Ți-am spus, mamă, și durerea,
Știu că tu-mi ești mângâierea.
– Am crescut și-am legănat
Două fete și-un băiat,
Ionuț e numele lui,
Pupa-l-ar mama de pui,
Fetele sunt măritate,
Am nepoți și-aștept nepoate
Să poarte pe mai departe
Ciocârlia fără moarte.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul unei fete de casă, de părinți și de țară, trăind printre străini. Ea își amintește cu drag de tradițiile românești și speră ca acestea să fie perpetuate de generațiile viitoare.