Doamne, ia dorul din mine
Și-l sădește prin grădine,
Ajută-l să crească mare
Că rău inima mă doare,
Ajută-l să crească bun
Să am oful cui să-l spun.
Doamne, dorul ce m-apasă
Du-l în pajiștea frumoasă
Soarele de dimineață
Să-i ia roua de pe față,
Cerul cu stelele toate
Să-l mângâie peste noapte.
Bine-i, Doamne, să ai dor
Și-un suflet de puișor
Să te culce, să te scoale
Numai cu vorbe domoale,
Sufletul să-ți încălzească,
De rele să te ferească.
Doamne, dorul ce m-apasă
Aș vrea să mi-l duc acasă
Să-l cresc în grădina mea
Să-mi mângâie inima,
Că eu vreau dorul de-acu
Să-mi vindece sufletul.
Refren:
Dorul meu e dor cuminte
Știe sufletul s-alinte,
Din dureri să facă vise,
Din lacrimi doruri aprinse.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a transforma dorul într-o forță vindecătoare, cu ajutorul divinității și al naturii. Dorul este personificat și integrat în peisajul familiar, devenind o sursă de alinare și speranță.