Frunzuliță verde de trifoi,
Mă gândesc neicuț-al meu la noi
Ce mai dragoste-aveam în zăvoi,
Era câmpul plin de floricele
Și-ascultam cu drag la păsărele,
Ce frumos e să te-ngâni cu ele!.
Când albeam eu pânzele la râu
Pitpalacul ne cânta din grâu,
Tu veneai cu fluierul la brâu,
Rufele-nălbite erau grele
M-ajutai să merg acas’ cu ele,
Să-ți spun focul dorurilor mele.
Eu îți hăuleam, neică, prin lunci,
Tu mă dezmierdai cu vorbe dulci,
Ce frumos era, neică, pe-atunci,
Râul murmura un cânt de dor,
Greierașii ne cântau de zor,
Frunza-n plop se legăna ușor.
Refren:
Când era gutuiu-mbobocit
Ai venit la maica m-ai pețit,
Doamne, bine-i când e omul fericit!
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice ale unei iubiri tinere petrecute în mijlocul naturii. Versurile descriu momente simple, dar pline de bucurie, subliniind frumusețea vieții rurale și a legăturii dintre doi oameni.