Din tinerețea mea senină
Podoabe două mi-au rămas:
Privirea ta de farmec plină,
Blândețea ce o porți în glas.
Mă uit și azi la boltă-albastră,
La stelele ce strălucesc,
Ele luminau iubirea noastră,
Tot ele azi ne-o oglindesc.
Te văd în gând ca înainte
Când parcu-ntreg îl fermecai
Doar cu surâsul tău fierbinte,
Mângâietor ca-n luna mai.
Și inima îmi spune iară
Același basm fermecător,
Și dorul de odinioară
Tresare iarăși arzător.
Îmi pare-alăturea de tine
Că anii mulți nu au trecut,
Mi-s clipele de cântec pline
Ca-n ziua când ne-am cunoscut.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice ale unei iubiri din tinerețe. Vorbitorul își amintește cu drag de momentele petrecute alături de persoana iubită, simțind dorul și farmecul acelor vremuri ca și cum timpul nu ar fi trecut.