De neicuța, neic-al meu
Mă desparte un pârău,
Un pârău de vorbe rele
De la dușmancele mele,
Fie vorba cât de rea
N-o să-mi strice dragostea
Ca să trec pârâu-ăl mare,
Dorul meu oprire n-are.
Neică, brad de pe coline
Atunci când nu ești cu mine
Intru-n casă, ies și vin
Și nu mai scap de suspin,
Stau în loc și mă gândesc,
Parcă nici nu mai trăiesc
Pân’ te văd, neică, venit,
N-am inimă să te uit.
De te uit ziua muncind,
Te visez noaptea dormind
Când calci iarba-ncet cu pasul
Parcă ți-aud ție glasul,
Când vreau seara să-nchid poarta
Parcă ți-aud, neică, șoapta,
Glasul dorului curat
Care-mi spune-adevărat
Că nici tu nu m-ai uitat
Și-o să te văd iar în prag,
Și că tu, neicuță, mâine
Te-ntorci cu drag iar la mine.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei femei față de iubitul ei, de care este despărțită. Ea resimte lipsa lui constant și visează la reîntoarcerea lui, fiind sigură că și el o iubește și se va întoarce.