De-ar fi să mor într-o vară,
Să mă-ntorc în primăvară
Când înfloare lunca iară,
Când înfloare lunca iară,
S-aud lumea ce vorbește,
Neica pe cine-mi iubește,
De mine ce se mai spune,
Cine mai cântă la lume,
Vreau să-mi văd dragostile,
Să-mi aflu dușmancele.
Neic-al meu mă chinuiește
Tot spune că mă iubește,
Dar eu nu știu ce gândește,
Când se jură el zâmbește
Și cu vorba mă tot poartă
Să mai stau nemăritată,
Și cu vorba mă tot duce
Să-i mai dau gurița dulce.
Poate că mă păcălește
Când se jură și zâmbește
Și mintea mi-o zăpăcește,
Și mintea mi-o zăpăcește,
C-așa-i dragostea lăsată
Nu ești sigur niciodată
Nici de băiat, nici de fată
Și nici când ești măritată.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința de a reveni după moarte pentru a vedea cine o iubește și ce se spune despre ea. De asemenea, explorează incertitudinea și teama de a fi înșelată în dragoste.