De-ar fi lumea cum sunt eu
Că doinesc și cânt mereu
N-ar mai fi frunză uscată
Și nici lume supărată.
N-ar fi frunză veștejită
Și nici lume necăjită,
De n-ar fi necaz pe lume
Nici soarele n-ar apune.
De-ar fi cerul tot senin
N-ar mai fi-n lume venin,
Dar cerul e-nnourat
Cum e omul supărat.
După ploaie și furtună
Dă soare și vreme bună,
Omul cântă să mai uite
De necaz și gânduri multe.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința unei lumi mai bune, lipsită de necazuri și supărări, asemeni stării de spirit a celui care cântă. Sugerează că, prin optimism și cântec, omul poate depăși greutățile vieții și aștepta vremuri mai bune.