Maria Ciobanu – Cucule Cu Pana Sură

Foaie verde de-o răsură,
Cucule cu pana sură,
Ce tot cânți pe arătură
Să-ți intre țărână-n gură?
Tu să-mi cânți pe-o rămurea
Să te-asculte și neica,
Să-mi cânți pe-o frunză de fag
Să te-ascult și eu cu drag.
Cucule de la pădure,
Du-te la mândra și-i spune
Să nu se mai poarte bine
Că mi-a rupt inima-n mine,
Cucule cu pană sură,
Du-te la mândra-n grădină.
Spune-i, cucule, să vie
La mărul de lângă vie,
Spune-i că de-atâta dor
S-a uscat iarba sub măr
Și dacă n-o vrea să vie
Se pălește frunza-n vie.

Sensul versurilor

Un cântec popular despre dorul și suferința în dragoste. Mesagerul este un cuc, trimis să transmită mesajul iubitei despre durerea provocată și efectele devastatoare ale absenței ei.

Lasă un comentariu