U, u, u și i, va, va,
Ce frumoasă-i dragostea,
I, va, va și u, u, u,
Ce frumos e iubitul!
Ușurel cu dragostea
Că se-aprinde pajiștea,
Ușurel cu iubitul
Că se-aprinde pământul.
Trece dragostea pe apă
Și strigă că nu se-neacă,
Trece urâtul pe sec
Și strigă: – Mă-nec, mă-nec!.
De-ar fi dor pe cât urât
N-ar încape pe pământ,
Dar doru-i mai puținel
Și-i plină lumea de el.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura contradictorie a dragostei și a dorului, folosind imagini din natură pentru a ilustra intensitatea și omniprezența acestor sentimente. Dragostea este prezentată ca o forță puternică, în contrast cu urâtul, iar dorul, deși mai mic, umple lumea.