Cât ești, neică, de frumos,
Dac-ai fi un brad umbros
Aș sta la tulpina ta
Din inimă ți-aș cânta
Și sub ramurile tale
Aș uita de supărare,
Să stau să mă ocrotești,
De rele să mă ferești.
Neicuță, boboc de crin,
Așteaptă-mă c-am să vin
Toate diminețile
Să-ți sărut petalele
Și să-mi dai parfumul lor
Să nu mă topesc de dor,
Și să-mi dai mireasma ta
Să nu te mai pot uita.
Neicuță, de mă iubeai
Câte-o carte-mi trimiteai,
Neicuță, de-ți era dor
Veneai ca pasărea-n zbor,
Zburai peste munți și văi
Numai să-mi vezi ochii mei,
Treceai Dunărea bătrână
Numai să mă ții de mână.
Face-m-aș o rândunea
Să zbor pân’ la casa ta
Și să-mi fac cuib la fereastră
Să văd tot ce faci în casă,
Să-mi văd puiuțul cum crește
Și cine mi-l îngrijește,
Că orice copil sub soare
Numai o măicuță are.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința profundă și admirația față de persoana iubită, folosind metafore din natură pentru a ilustra sentimentele. Persoana care cântă își dorește o conexiune profundă și protecție din partea celui iubit, evocând un sentiment de nostalgie și dor.