Frunză verde de măr dulce,
Mă uit, Doamne, cum se duce,
Cum se pierd cocorii-n zare
Așa-i viața trecătoare,
De-aș putea, Doamne, să iau
De la viață tot ce vreau,
Să mai fiu tânără fată
Cum e floarea de mușcată.
Nu știu, Doamne, ce n-aș da
Să mai fiu iar tinerea,
Vremea în loc s-o opresc
Și să nu îmbătrânesc,
Păru-n cap să nu-mi albească,
Fața să nu se zbârcească,
Să trăiesc, lume, în veci,
Eu să-ți cânt, tu să-ți petreci.
Dar eu văd și o știu bine
Cum e viața-n astă lume,
Că vremea se vremuiește,
Iarna vieții te albește,
Lasă-mă, viață, mai lin,
Nu mă tot grăbi din plin,
Că m-oi băga în pământ
La lume să nu mai cânt,
De-ar fi să mor peste-un ceas
De cântat tot nu mă las,
De cântat tot nu mă las
Să fac la dușmani necaz.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul față de trecerea timpului și dorința de a rămâne tânăr. Artista acceptă inevitabilitatea îmbătrânirii, dar își dorește să mai trăiască și să continue să cânte.