Mărinca din Pătrova
Blestematu-și-o fiica
Într-o sâmbăta de Paști
Frământându-și la colaci,
Cu o mână frământa
Și cu alta țâță da,
Cu piciorul legănare
Și din gură cuvântare:
– Când îi fi tu feciorea
Să te faci o minunea
Și să cânți tu minunește
Pe cum nu se pomenește,
Când ți-a fi lumea mai dragă
Tu să zbori din creangă-n creangă
Colo seara la vaduri,
Dimineața la vârfuri,
Peste ziuă la șesuri.
Fiica mare se făcea
Frumos drăguț că avea
Și de la joc ea venea
Și lui maică-sa-i spunea:
– Gata-i mamă cina-ori ba,
Că nu mai pot aștepta
Că m-o ajuns porunca,
Blestem de la dumneata?
Ea de tot s-o dezbrăcat,
Hainele și le-o țipat
Și din casă o plecat,
Înapoi n-o înturnat.
Drăguțul la ea venea
Și pe mă-sa întreba:
– Unde mi-i drăguța mea,
Unde mi-i drăguța mea?
– Aseară s-o dezbrăcat
Și în codru o plecat
Și-napoi n-o înturnat.
El acasă că s-o dus
Și la maică-sa i-o zis:
– Pune-mi, mamă, merinjoară
Să-mi caut drăguța iară!
Sensul versurilor
O fată este blestemată de mama sa să se transforme într-o minune a naturii. Blestemul se împlinește, iar iubitul ei o caută disperat, dar fără succes.