Maria Butaciu – Minuneaua

Mărinca din Pătrova
Blestematu-și-o fiica
Într-o sâmbătă de Paști,
Frământându-și la colaci,
Cu o mână frământa
Și cu alta țâță da,
Cu piciorul legănare
Și din gură cuvântare:
– Când îi fi tu fecioară
Să te faci o minunea
Și să cânți tu minunește
Pe cum nu se pomenește,
Când ți-a fi lumea mai dragă
Tu să zbori din creangă-n creangă
Colo seara la vaduri,
Dimineața la vârfuri,
Peste ziuă la șesuri.
Fiica mare se făcea,
Frumos drăguț că avea
Și de la joc ea venea
Și lui maică-sa-i spunea:
– Gata-i mamă cina ori ba,
Că nu mai pot aștepta
Că m-o ajuns porunca,
Blestem de la dumneata?
Ea de tot s-o dezbrăcat,
Hainele și le-o țipat
Și din casă o plecat,
Înapoi n-o înturnat.
Drăguțul la ea venea
Și pe mă-sa întreba:
– Unde mi-i drăguța mea,
Unde mi-i drăguța mea?
– Aseară s-o dezbrăcat
Și în codru o plecat
Și-napoi n-o înturnat.
El acasă că s-o dus
Și la maică-sa i-o zis:
– Pune-mi, mamă, merinjoară
Să-mi caut drăguța iară!.
Pușca el că o luat
Și în codru o plecat,
Vede-o mândră păsărea
Și-ntinse pușca la ea.
– Ho, ho, ho, nu mă-mpușca,
Că eu îs drăguța ta!
– De ești tu drăguța mea
Cobori jos și gură-mi dă!
– Eu cu tot dragul ți-aș da,
Dar mi-i stricată gura
Și mi-i clonțul cam tinos
C-am mâncat tină de jos
Și cu putregai de fag
Și nu mai știu de om drag.
N-ai văzut-o pe mama?
– Eu pe mă-ta am văzut
La fereastra cea din fund
Pită albă frământând,
După tine rău plângând.
– Dar n-ai văzut și pe tata?
– Pe tată-tu l-am văzut
La căoașul cel din drum
Cai negri să potcovească
După tine să pornească.
– Spune-i tu la tat-așa:
Cai negri nu potcovească,
După mine nu pornească.
Și spune-i la mama mea:
Pită albă nu frământe,
După mine nu se cânte
Și s-o bată gânduri rele
Ca pe mine vremuri grele.
Mai spune-i la mam-așa:
Hainele mele de vară
Să le-ncarce pe trei cară
Să le scoată-ntre hotară
Să le deie foc și pară,
Să le văd batăr para
Dacă nu le-am fost doamna.