De n-ar fi dorul pe lume
Ai vedea fete nebune
Și neveste duse-n lume
Fără să le știi de nume,
De n-ar fi dragostile
N-ar mai fi cântările,
Nu s-ar înfoca obrazul,
Nu s-ar mai sări pârleazul.
De n-ar fi izvoarele
N-ar mai fi pâraiele
Să adune apele
Să facă râurile,
De n-ar fi iarbă pe lunci
N-am săruta buze dulci
Și n-am ține-n brațe prunci,
Și n-am ține-n brațe prunci.
De n-ar fi rotund pământul
Așa cum l-o lăsat Sfântul
Toate-ar fi-n lume pe dos
Fără de niciun folos,
Dor pe lume de n-ar fi
Oamenii nu și-ar vorbi
Și nu s-ar mai tângui,
Și nu s-ar mai tângui,
Însă doru-i ca și omul:
Unde-i om este și dorul.
Sensul versurilor
Piesa explorează importanța dorului și a altor elemente fundamentale (dragostea, natura) în viața umană. Sugerează că absența acestora ar schimba fundamental existența, privând-o de sens și conexiune umană. Dorul este prezentat ca o componentă inseparabilă a vieții.