Badea cu ochii de mure,
Mă tot cheamă la pădure,
Mă cheamă-n pădurea verde
Printre flori să mă dezmierde.
Dar măicuța nu mă lasă
Ca prea uit să vin acasă,
Badea are gură dulce
De-îngă el nu m-aș mai duce.
Și bădița-i lăcomos
La omul care-i frumos,
Și bădița lăcomește
La omul care iubește.
Cântă cucul sus pe cracă,
Nu-i om ca badea să-mi placă,
Face-mi-aș cu el cărare
Unde e codrul mai mare,
Cărare sub lemn de fag
Că badea mi-i tare drag.
Refren: Daina și dăina.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă atracția puternică a unei fete tinere față de un băiat, numit badea, care o cheamă în pădure. Ea este atrasă de el, dar și reținută de sfaturile mamei, oscilând între dorință și responsabilitate.