Frunzuliță măr domnesc
Plaiul nostru românesc
E-o grădină înfloritoare
Frumoasă ca mândrul soare.
De mă duc în lumea largă
Sufletul de tin’ mă leagă
Și plâng când îmi amintesc
De plaiul meu românesc.
Mă prinde dorul de frați
Și de brazi și de Carpați
De dealuri și de câmpii,
De rodul toamnei câmpii.
Că dorul nostr’ cum ar fi
Se mai poate potoli
Dar dorul de a ta țară
E un dor ce te omoară,
Dar dorul de a ta țară
E un dor ce te omoară.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă un dor profund și o legătură puternică față de patrie și natura românească. Chiar și în depărtare, sufletul rămâne legat de locurile natale, iar dorul de țară este descris ca un sentiment copleșitor.