În pădure la Ponoare
Cântă cucul pe răcoare,
Pădurea-i de liliac,
Cucul cântă cu mult drag
Pădurea-i de liliac,
Cucul cântă cu mult drag
Hei, hei,
Pe un vârfuleţ de creangă
Şi-mi tot zice că-s olteancă
Şi-mi tot zice că-s olteancă
Când mă vede cu neica
Rupe câte-o rămurea.
Rupe câte-un lăstărel
Şi îl poartă-n sân la el
Şi-mi tot zice că-s olteancă
Eu mă fac că îl miros
Îl iau şi-l arunc pe jos,
Eu mă fac că îl miros
Îl iau şi-l arunc pe jos,
Hei, hei
Hai, fi cuce, tu, oltean
Dar neica-i mehedinţean,
Dar neica-i mehedinţean,
Cântă, cucu, cât oi vrea
Că pădurea este-a ta.
Să vii cuce, an de an
Pe plaiul mehedinţean
Pe plaiul mehedinţean
În păduri de liliac
Şi să cânţi cuce cu drag,
În păduri de liliac
Şi să cânţi cuce cu drag
Hei, hei
Şi să cânţi cât oi putea
Să te-ascult cu neicuţa
Să te-ascult cu neicuţa
Şi cu mine toată ţara
Că-aşa este primăvara,
Să te-ascult cu neicuţa
Şi cu mine toată ţara
Că-aşa este primăvara.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o scenă idilică de primăvară într-o pădure, unde un cuc cântă. Fata își tachinează iubitul, spunându-i că este olteancă, deși el este din Mehedinți, și îl invită pe cuc să cânte mereu pentru ei.