Verde-i tot satul,
Iar mă-ntorc în sat
Să văd câte s-au întâmplat,
Spune-mi, măiculiță, spune
Cine s-o mai dus din lume,
Cin’ s-o luat, cin’ s-o lăsat
Și de când n-o mai plouat.
Că-n străini îi greu
Și oftez mereu
Cu gândul la satul meu,
Că mi-i dor de gustul pâinii
Și de cum grăiesc bătrânii,
Mi-i dor și de-o vorbă bună,
Și de apa din fântână.
Dar dă-ar Dumnezeu
După gândul meu:
Lâng-ai mei să fiu mereu,
Să las focului străinii,
Să vin acasă la mine,
Să câștig pe cât muncesc,
Omenește să trăiesc
Și cu bune, și cu rele,
În ograda casei mele.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund de casă și de viața simplă de la sat. Protagonistul se întoarce în satul natal, fiind copleșit de amintiri și de dorința de a regăsi liniștea și valorile tradiționale.