Doamne, nu lăsa pe lume
Copilaș singur ca mine,
Dă-le casă, dă-le masă
Și mamă să-i ocrotească,
Caut mama, văd că nu-i,
A cui sunt? A nimănui!
Supărare ca la mine,
Nu mai da, Doamne, la nime’!.
Mamă, lacrimile mele
M-am scăldat plângând în ele!
Un’ te-ai dus și unde ești
Ori nu vrei să mă găsești?
Un’ te-ai dus și unde stai,
Nu vrei la sân să mă ai?
Supărare ca la mine,
Nu mai da, Doamne, la nime’!.
Vai, săracul puișor
N-are ce visa cu dor,
Nici prin somn nu-i râde fața,
Nici n-așteaptă dimineața,
Tot îl văd într-un oftat
Și așteaptă mângâiat.
Supărare ca la mine,
Nu mai da, Doamne, la nime’!.
Mamă, nu căta prin sat
Că tu nu m-au legănat,
Nici la piept nu m-ai ținut
Că de copil nu m-ai vrut,
Că mi-o spus un om bătrân
C-am crescut în cuib străin
Și-am trăit într-un oftat
Că te-ai dus și m-ai lăsat,
Dar oleacă-mi pare bine
Că ți-ai amintit de mine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unui copil abandonat de mama sa, care se simte singur și neîngrijit. El își exprimă dorința de a fi iubit și regretul că nu a avut o familie.
