Bărbate, când îi muri
Tare frumos te-oi boci,
Te-oi boci de pe cuptor
Că mă tem să nu te scoli,
Și-ți aduc mândrele toate
Cu care-ai făcut păcate,
Și la cât te-or stors de bani
Meriți plâns chiar zece ani.
Să te rogi la Domnul Sfântul
Să-ți fie ușor pământul,
Eu te-oi duce cu cinci popi,
Dar nu mi-oi uda un ochi,
Iar când te-or băga în groapă
Ți-oi da de pomană apă,
Că vin ai băut destul,
O viaț-ai umblat mahmur.
După ce te-ngrop, bărbate,
Mi-oi vedea de sănătate,
Te-oi jeli de ochii lumii,
Dar la oameni eu te-oi spune
C-ai pozat în om cinstit,
Dar eu tot te-am dibuit
Că aveai în sat drăguță
Și trăgeați la măseluță.
După patruzeci de zile
Oi avea grijă de mine
Și-n loc să te tămâiez
Îmi cat unul cu ochi verzi
Și-uite-așa cu el m-oi lua,
De sufletul tău oi bea
Și-am să mă las dezmierdată,
Să uit c-am fost măritată.
Sensul versurilor
O femeie își jelește soțul decedat, dar o face cu sarcasm și resentimente, dezvăluind infidelitățile și viciile lui. Ea promite să-l jelească doar de ochii lumii, dar intenționează să-și refacă viața rapid.