Pe când înălțam castele
frumusețe-n lădița cu nisip
grabnic gropile se umpleau
stârvuri scoase la soare de buldozere.
Și pe când mergeam la școală
spălat, pieptănat, călcând
pe crăpăturile cimentului sub tălpile
mele detunau bombe.
Acuma c-am crescut mare
și-s știutor de carte și stau în fotoliu
la fel de calm ca-n sine un proiectil.
iar junglele ard, și sub-
arboretu-i ticsit de soldați
numele de pe apăsătoarele hărți
se prefac în fum.
Eu-s pricina, eu-s o magazie
de jucării chimice, trupul mi-i
un ucigător dispozitiv,
cu dragoste mi-ntind brațele, mâinile mi-s puști
bunele mele intenții – cu totul mortale.
Până și ochii mei pasivi prefac
tot ceea ce privesc în afumătura
alb-neagră a unei fotografii de război,
cum oare
m-aș putea opri.
E periculos să citești ziarele.
Ori de câte ori la mașina
mea de scris electrică ating vreo clapă
și spun ceva despre arborii pașnici.
mai explodează un sat.
Sensul versurilor
Piesa explorează impactul distructiv al războiului și al informațiilor asupra individului. Vorbitorul se simte responsabil pentru violența din lume, chiar și prin acțiunile sale aparent inofensive, cum ar fi cititul ziarelor sau scrisul.