Din nou, încerc să descifrez ce rost mai are să vorbesc
Dacă îmi confunzi vocea cu vântul..
Din nou, mă tot plimb pentru a-mi găsi drumul,
Pentru că dragostea este un loc pe care destinul
L-a ascuns de mine din pură plăcere.
Din nou mă lupt cu vântul, ploaia mă udă, iar soarele a dispărut.
A rămas doar singurătatea asta care îmi aduce aminte de tine,
Care doare și-mi face rău pentru că nu ești aici.
Nu e ușor să respiri, și în același timp să nu simți
Că lumea asta e o pedeapsă dacă nu mai sunt lângă tine.
Din nou cu toate amintirile strânse într-o valiză,
Cu inima asta care acum e incompletă
Și care caută să-și facă un nou drum
Dar e imposibil dacă nu sunt lângă tine.
Din nou mă lupt cu vântul, ploaia mă udă, iar soarele a dispărut.
A rămas doar singurătatea asta care îmi aduce aminte de tine,
Care doare și-mi face rău pentru că nu ești aici.
Nu e ușor să respiri, și în același timp să nu simți
Că lumea asta e o pedeapsă dacă nu mai sunt lângă tine.
Nu e normal să fii zi de zi prezent în gândurile mele,
Să caut în fiecare dimineață rece
Un mod de a scăpa de singurătatea asta.
A rămas doar singurătatea asta care îmi aduce aminte de tine,
Care doare și-mi face rău pentru că nu ești aici.
Nu e ușor să respiri, și în același timp să nu simți
Că lumea asta e o pedeapsă dacă nu mai sunt lângă tine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul profund de singurătate și dorința intensă pentru o persoană absentă. Vorbitorul se simte pierdut și consideră lumea o pedeapsă fără prezența persoanei iubite, fiind copleșit de amintiri și căutând o cale de a scăpa de singurătate.