Maiccec – Povestea Continuă (Originală)

Povestea începe cu
Un băiat simplu dintr-o familie săracă
Cu două surori mai mici
O mamă și un tată
Care obișnuia să bea leafa aproape toată
Venea acasă zi de zi beat cu chef de ceartă
Șocat, băiatu se-ntreba de ce o așa soartă
Pleca de-a vieții hartă având speranța moartă
De fiecare dată îi venea s-o lase baltă
Fugea des de acasă amestecându-se în gloată
De mic copil fiind a început să-i placă hip-hop-ul
La început o muzică ciudată
În care își găsea refugiul câteodată
Și îl calma atunci când i se punea câte-o pată
Copilărie spulberată, pentru el faza nasoală
Acum a mai crescut puțin și a ajuns la școală
Situația materială a început să-l doară
Când toți aveau hainele noi, el doar o ruptă țoală
Retras în colțul lui se simțea marginalizat
La început a învățat bine, apoi s-a cam lăsat
Școala nu prea mai era importantă pentru el
El era atât de derutat încât nu avea niciun țel
Îi era tot mai greu, înainte ca să meargă
Atunci când era trist n-avea cine să-l înțeleagă
Oricât s-ar strădui nu are cum să mai șteargă
Suferința lui din această perioadă neagră
La pământ fiind, nimeni nu-i întinde-o mână
Să-l ajute sau măcar să-i spună o vorbă bună
Ajuns în clasa a 8-a a îmbătrânit o viață dură
Se anturează cu golanii la băutură
Doar așa putea uita problemele ce-l apasă
Poziția socială și certurile de acasă
Multe nopți albe, suferințe și suspine
Sunt un chin mult prea mare pe capul unui copil
Plâng mereu pentru tot ce-a fost
Ma întreb mereu dacă mai are rost
Să plâng… plâng
Povestea se repetă într-una
Și timpul trece
În loc să ia belele, le-aduce altele zece
E primul an de liceu, viața nu este chiar faină
Se abținea de la multe ca să își ia câte o haină
Plecat de acasă își pierde nopțile prin gări
Îndură foame, sete, străzi și alte multe stări
De ziua lui la 17 ani nu a avut nici poftă
Era atât de trist încât își dorea să fie mort
Băiatu primește acu o lovitură cu ecou
Din centrul orașului se mută într-un ghetto
Schimbarea asta îl sugrumă ca un assault
Problemele se adună, nu mai este nimic nou
Câțiva ani a stat fără curent în casă
Rudelilor și apropiaților prea puțin le pasă
Seara mama lui plânge, n-are ce pune pe masă
Vrea ca copii ei să aibă o viață frumoasă
Mult prea derutat se plimbă pe străzi plângând
Indiferent la ce e în jur, bătut de ploaie și de vânt
Nu mai simțea nimic, încotro merge
Lipsit și de speranțe, lacrimile și le șterge
Intră-n a 11-a, s-a propus să fie exmatriculat
Dar a scăpat și a ajuns în sfârșit în bac
Avea o singură dorință, învățat pentru admitere
La psiho putea să dea, nu la drept sau litere
Ia la altă facultate la care face vreo trei ani
E nevoit să se lase tot pentru că n-are bani
Silit de împrejurări să se-ntoarcă în mizerie
O gramadă de probleme vin spre el, nu se mai sperie
Își privește viața ca un simplu spectator
Și-și dă seama că nu mai are niciun viitor
Având puțin peste 20 de ani se simte obosit
Stă liniștit și ascultă viața lui pusă pe bit
Pentru o clipă în sfârșit se simte mulțumit
Însă lacrimile îi apar pe obraz subit
Calm își aprinde și ultimul centru lat
Trage un fum pentru el, al doilea pentru hip-hop