Vai, frumusețea ceasului de-acuma
de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine,
și-alături să simțim sub talpa huma
de iarba vieții grea, cum de suspine
mi-i inima de când nu te-am văzut?
Vreau soarele, pe degetele noastre
unite, un inel să făurească;
albastre zările-n privirile-ți albastre
să le privesc și dragostea să crească
din rădăcini bătrâne ca gradina
(mai mândră decât cea care s-a dus),
să-mi ierți, și eu să-ți iert, de-asemenea vina
de-a fi iubit mai mult decât am spus.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă de a împărtăși frumusețea prezentului cu persoana iubită și de a reînnoi legământul dragostei. Vorbește despre iertare reciprocă și despre o iubire care crește dincolo de trecut.