Asta-i filosofia unui nou fel de brânză
Monolog cu dinamită în fața oglinzii
Martor al propriei crize
Pe locul unde-n scurt timp vor zbura dinții
Îndoieli abstractizate maxim
M-am imaginat cu valiza lângă taxi
Amେțit de ispitele adicției
Dar nu țin cont demult de exigențele dorinței, eu
Plec în mine cu pași grăbiți
Dacă privirea ar putea ucide aș face-o spre anumiți
Coprofagi, cu scopuri vagi
Înțeleg de ce taci, ești nebun și îmi placi, intră
Mi-am făcut treaba, mi-am făcut trabucu’
Cu un Thomson-gun ca un gangster la lucru
Iar tu cu trucuri mărunte, știi?
Te miri de unde unda răspunde chill?
Am avut probleme, le-am depășit!
Mai vreau să facem o plimbare pe un drum greșit
Poate m-am oprit prea mult la detalii
Dar care e motivul devenirii tale?
Încă n-a fost spus și nu se va spune
Până când nu ne vei auzi pe bune
Poate n-a fost spus, poate nu se va spune
Până când nu ne vei auzi…
Sensul versurilor
Piesa descrie un conflict interior intens, o stare de nebunie și o critică ascuțită a societății. Protagonistul se confruntă cu propriile demoni și cu ipocrizia celor din jur, exprimând o dorință de evadare și o nevoie de a fi auzit.