Macena – Chiar Fără Rost

Am doar o rază de soare care îmi taie ceața,
O picătură de ploaie ce-mi spulberă speranța,
Multe cuțite ascuțite înfipte în spate adânc,
Crezi că sunt învingător, dar mai degrabă sunt frânt.
Vreau să mă trezesc, dar am în față iad,
Încerc să mă ridic, dar în final tot cad,
Și totuși continui pe drum înainte să merg,
Încercarea moarte n-are, nici eu, de asta tot încerc.
Mă întreb cum ar fi dacă n-aș mai fi,
Mi-ar simți lipsa cineva,
Oare m-ar mai iubi?
Dacă fără mine tuturor le-ar merge bine,
Le-ar fi dor de mine, oare ar plânge în suspine?
Le-aș lipsi sau ar zâmbi? Oare ar dori să mă readucă înapoi între cei vii?
Căci testamentul mi-l las printre rânduri,
Am plecat, adio, mă înec în gânduri!
Iubesc raza mea de soare (raza mea de soare),
Urăsc picătura de ploaie și mă doare,
Am învățat să iubesc prost (să iubesc prost),
Să urăsc frumos, chiar fără rost! (chiar fără rost).
E sinistru gândul că ce am clădit până acum
Se poate transforma într-o clipă în scrum,
Alergând cu ochii închiși spre Paradis,
Mă împiedic și cu ochii în lacrimi mă trezesc din vis.
Și-s dezamăgit că multe mi s-au promis,
Sper că nu e ăsta destinul prescris de vis,
E doar un vis într-un joc închis,
Încerc să ies, dar nu pot să scap, sunt prins.
Și atunci mă trezesc, cred că îmi revin,
Totuși nu e așa, totul e un chin,
Totul s-a schimbat, eu tot nu m-am trezit,
Încerc din răsputeri să scap, dar mor subit.
Și nici măcar gândul că aș putea fi ca înainte,
Nu mă încălzește și tot nu am cuvinte,
Adevarul se zbate într-o lume care minte,
Sper că vor veni și zile însorite.
Iubesc raza mea de soare (raza mea de soare),
Urăsc picătura de ploaie și mă doare,
Am învățat să iubesc prost (să iubesc prost),
Să urăsc frumos, chiar fără rost! (chiar fără rost).
Aud o voce, vor veni zile cu soare,
Dar aici încă de foame se moare,
Unii învârt combinații de sute de mii,
Alții învârt roata scaunului, în râsul lumii.
Lumea bună, nu, e doar un jeg,
Prefer să-mi înjur aproapele decât să îl reneg,
Și șterg picătura mai mare, departe înțeleg
Că am posibilitatea să aleg
Și aleg, alergând spre acea rază,
Întunericul, lumina mea, dar mâna tot creează
De ce? Păi pe unde treci vezi numai dușmănie și suflete reci
Deci mă-nțelegi că tot ce-i frumos ține de urât
Și în momentul de față eu sunt procurorul și totodată cel urât.
Iubesc raza mea de soare (raza mea de soare),
Urăsc picătura de ploaie și mă doare,
Am învățat să iubesc prost (să iubesc prost),
Să urăsc frumos, chiar fără rost! (chiar fără rost).
Iubesc raza mea de soare (raza mea de soare),
Urăsc picătura de ploaie și mă doare,
Am învățat să iubesc prost (să iubesc prost),
Să urăsc frumos, chiar fără rost! (chiar fără rost)