Mai trec prin gară uneori
Alerg cu disperare către poarta trei
Și iau bilet la trenul anunțat în zori
Deși nu pleacă niciodată nicăieri
Și-n gară sunt doar două linii.
Mai sper în veșnicie uneori
Din calea arșiței neînduplecate
Strâng frunze verzi și desuete flori
Le-așez pe file reci de cărți
Și le presez gentil c-un disc de ambră
Dând sensuri noi cuvintelor deja uscate.
Mai simt că sunt vie uneori
Când umbra trenului amușinează-n nori
Când frunze imprudente mă grăbesc
Încremenită-n loc inspir parfum de clipă
Și vânturi furioase mă plesnesc
Că nu-ndrăznesc să calc nici pe-o furnică.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de speranță și nostalgie prin imagini ale unei gări și ale naturii. Vorbitorul se agață de iluzii și momente efemere, căutând sens în lucrurile simple și efemere.