Eram copil cuminte, eram premiant la școală
Să fi avut pe-atunci vreo 10 ani
Eram lipsit de griji și nu știam de plictiseală
Și nu-mi doream nici faimă și nici bani
Credeam că totul se învârte-n jurul meu
Și centrul lumii era lumea mea
Când nu știam ce-nseamnă ca să-ți fie greu
Atunci a apărut și ea
Atunci a apărut și ea.
Andreea o chema și era cu trei ani mai mică
Și se mutase cu chirie-n satul meu
Am observat de-atunci că era tare frumușică
Și îmi găseam de lucru lângă ea mereu
La școală ne duceam mereu tot împreună
Și după ore împreună ne jucam
Amicii noștri nu știau ce să mai spună
Căci eu mereu o apăram
Eu mereu o apăram.
De ziua ei, țin minte, i-am compus o poezie,
Dar n-am avut curaj să i-o citesc
Tot mai păstrez și azi o inimioară din hârtie
Pe care-i scris „Andreea, Te iubesc!”
Am zis c-o să-i citesc vreodată poezia
Și o să-i spun ce simt eu altădat’
Dar tatăl ei n-a mai putut plăti chiria
Și-au strâns bagajul și-au plecat
Și-au strâns bagajul și-au plecat.
Mai trec uneori prin satul ei umil
Și tot mai privesc în urma mea
Aștept să văd din nou aceeași față de copil
Ce zâmbește din inima mea
Trăiește în inima mea.
Andreea, Andreea, în inima mea
Andreea, Andreea, în inima mea.
Andreea nu e doar o fată de la țară
Andreea e povestea tuturor
Căci toți cei ce-au pășit în lumea mea amară
Își au și ei Andreea lor
Toți își au Andreea lor.
Andreea Andreea, oricât aș umbla
Vei merge cu mine, în inima mea
Andreea Andreea, oriunde voi fi
Când gândul meu mă va purta printre nori
Eu de tine îmi voi aminti
De tine îmi voi aminti
Andreea, Andreea, în inima mea..
Andreea, Andreea, în inima mea..
Sensul versurilor
Cântecul este o rememorare nostalgică a primei iubiri din copilărie, o fată pe nume Andreea. Chiar dacă timpul a trecut și drumurile s-au despărțit, amintirea ei rămâne vie în inimă, simbolizând puritatea și inocența acelei perioade.