Vei plânge mult ori vei zâmbi?
Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet și noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineață-ți va ucide-odată visul,
că sufletul mi-așa curat,
cum gândul tău îl vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineți,
în care eu ți-oi zice fără umbră de căință:
„Nu știi, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de regret și iubire, sugerând că puritatea poate apărea chiar și în locuri întunecate. Vorbitorul se întreabă dacă va fi iertat sau judecat, dar își acceptă trecutul și imperfectiunile.