Când orice scut are
formă de inimă,
nu-i de mirare
că-n noi înșine inima pare un scut.
Ce aperi în noi cu tăria
pietrei peste care-am trecut,
inima, tu, ca un scut?
Aperi ce-n dosul tău este?
întâiul suflet al nostru,
amarantul cu veșnica floare, copilăria?
Aperi ce-n noi e poveste,
ce n-are nevoie de scut,
amintiri sângerânde de ghimpi
și de roze din vremi de-nceput,
amăgirea supremă,
ardori de pleromă,
dragostea albă cu mândra-i aromă?
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de protecție și vulnerabilitate, folosind metafora scutului și a inimii. Se reflectă asupra a ceea ce merită protejat în interiorul nostru, sugerând că esența vieții și a amintirilor, chiar și cele dureroase, sunt cele mai prețioase.