Ai fost cândva, prin primăveri,
prin ierni, prin toamne,
Al semințiilor și-al regelui David erai.
Ai fost cândva,
dar unde ești acum?
Te-ntreb, căci s-ar putea
să fii trecutul, Doamne.
Unde-i căzut din lume rupt,
tu care câteodat’
te alegeai și-n fața mea ca soarele din mare, –
tu care-ai fost cândva și-al meu, prin toate?
În golul ce-l lași căzând, ceva mă doare,
Aducere-aminte tu, puternică și mare.
Nu te mai văd, dar te mai simt în noapte.
Te simt
duminecă și toată săptămâna
cum ciungul simte o durere-n mâna
pe care n-o mai are.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor și nostalgie față de o prezență importantă din trecut, posibil divină sau spirituală. Vorbitorul se simte golit de absența acestei prezențe și încearcă să o regăsească în amintire, resimțind-o ca pe o durere fantomă.