Din climă fierbinte
a basmului, sfinte
Irog, inorog
c-un semn te invoc.
Din verde molatic
s-aude copita,
adânc, păduratic,
apari ca ispită.
Târcoale nu-mi da
şi nu adăsta!
Ci ia-o-nainte
când ceasul va bate,
solie cuminte
spre vechea cetate.
Când intri, ia seama
la podul cu vama,
la numărul casei,
la curtea Frumoasei.
Cu sunet de soartă
loveşte în poartă!
Atinge cu cornul
de trei ori zăvorul
ca-n rituri de leac
rămase din veac.
Atinge şi piatra
şi pragul şi vatra.
Şi dacă Frumoasa
îngăduie – vezi-i
aleanul amiezii.
Atinge-i coroana,
obrazul şi geana,
năframa cu lacrimi
şi perna cu patimi.
Tu las-o în schimb
privirea să-şi treacă
şi mâna oleacă
prin albul tău nimb.
C-un muget dă-mi veste
– apoi părăseşte
cetatea şi murii
spre pacea pădurii.
Sensul versurilor
Piesa este o invocație magică adresată unui inorog, cerându-i să ducă un mesaj către o Frumoasă într-o cetate veche. Inorogul trebuie să atingă diverse obiecte și părți ale Frumoasei pentru a-i alina suferința, lăsând-o să-l atingă în schimb, apoi să se întoarcă în pădure.