Femeie mai frumoasă decât adevărul
decât cerboaica de aur a muntelui
iubirea ta cea spre ființă
dă-ne-o nouă astăzi
și ne iartă nouă fărădelegea prostiei
și trufia noastră de a te vinde
la marele ospăț al prietenilor.
Femeie mai frumoasă decât adevărul,
cu podoabele fără de podoabe
ale simplității tale,
noi te-am împins nedumerită
în odaia leilor perversității fără acoperire
și am înotat în lacrima ta
ca fiara în sângele cald al victimei.
Femeie mai frumoasă decât adevărul
mai putea-vei oare
iubirea ta cea spre ființă
să ne-o înapoiezi nouă astăzi?
Sensul versurilor
Piesa exprimă remușcarea profundă și căința pentru trădarea unei figuri feminine idealizate. Naratorul imploră iertare și se întreabă dacă iubirea pierdută poate fi vreodată recuperată. Este o meditație asupra vinovăției și a consecințelor acțiunilor egoiste.