Aș muri, dar nu acuma, mândra mea
La toamnă, când cade bruma, draga mea
Bruma să mă brămuiască, și mândra să mă jelească.
Refren:
Doamne, fă la moartea mea, să vină și mândruța
Să-mi țină lumânarea, să mor cu ochii la ea.
Aș muri, moartea nu vine, mândra mea
Aș trăi, dar n-am cu cine, draga mea
Cu cine aș fi trăit, s-a dus și n-a mai venit.
Refren:
Doamne, fă la moartea mea, să vină și mândruța
Să-mi țină lumânarea, să mor cu ochii la ea.
Nici nu mor, nici nu trăiesc, mai mândra mea
Pătimesc și chinuiesc, mai draga mea, mai
Și să-i dai atâta dor la mândra mea, câtă apă-ntr-un izvor.
Refren:
Doamne, fă la moartea mea, să vină și mândruța
Să-mi țină lumânarea, să mor cu ochii la ea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința de a muri, dar amânată până la toamnă, cu speranța ca iubita să fie prezentă la moarte. Versurile explorează sentimente de pierdere, chin și dorința ca iubita să simtă aceeași intensitate a dorului.