Memento mori.
Viața,
E un joc,
O amintire,
Din veci…
Neprihănire,
Uitare și/sau dezamăgire,
Eternă veselie,
Râzând să plângi,
Plângând să râzi,
De o viață în necazuri,
Trăită în veșnice hazarduri,
Iubind, iubirea ți se întoarce,
Ca o dragoste în ură,
Uitând parcă deodată,
Vremurile de altădată,
Timpul parcă a stat în loc,
Și totul e deja-n joc,
Nu se mai ține cont,
De sentiment,
Ci resentiment,
Sufletul parcă nu are valoare,
Împietrirea-ți dă târcoale,
Și te transformi,
Din înțeles un neînțeles,
Te joci cu jocul vecii ca de foc,
Și te întorci pe loc,
De la un drum,
Uitat de mult,
Al neînțelegerii și urii,
Al fricii și…
Temerii eterne,
De necurat,
Și de oftat,
Pentru un suflet preaspurcat,
Ești…
De toți hulit,
Și deseori batjocorit,
Un neînțeles ești,
Pentru că tu iubești,
O dragoste eternă,
Ce este neînțeles de efemeră.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie profundă și dezamăgire față de viață și iubire. Vorbește despre ciclul dureros al iubirii transformate în ură și despre sentimentul de a fi neînțeles într-o lume efemeră.