O zi, o lună sau poate un început,
Am cunoscut o lume întreagă, dar pe tine nu te-am cunoscut.
Tot ce e posibil am făcut,
Să prind stelele din cer, să ascund Luna am putut.
Dar când a ajuns momentul să te văd, s-a întrerupt,
Un moment de neuitat, dar totuși scurt,
Amplasat pe un perete din amintire rupt,
Să-l folosesc ca o armă sau poate ca un scut.
Să-l am lângă mine sau poate să-l mut,
Iată vine frigul, mă învăluie teama,
Îmi lasă o amprentă pentru că asta-i karma,
Mă pierzi în întuneric fără să îți dai seama.
O lumină străbate din îndepărtare,
Chipul unei zâne, cine e oare?
Raza ei străbate adânc în mine,
Mă regăsesc singur în sine.
Pas cu pas ea vine,
Iar mersul ei aduce armonie,
Străbate raza lunii, către mine se apropie,
Mă aduci în stare de utopie.
Din lumea mea întunecată și pustie,
Se vede că vrea să vie,
Să-mi aducă veselie,
Numai mie.
Sensul versurilor
Piesa descrie o căutare a iubirii într-o lume întunecată și izolată. Protagonistul întâlnește o figură luminoasă care aduce speranță și armonie, scoțându-l din starea de deznădejde și aducându-l într-o stare de utopie.