Libelullah – Gânduri Din Călimara Goală

Am pierdut și bani, am pierdut și prieteni,
Am pierdut multe tipe, am pierdut încrederi,
Dar încă am încredere-n mine, pentru că
Doar așa se poate, indiferent de fapte.
Nu mă voi mai critica pentru că am făcut cât am știut
În momentul respectiv.
Renunț la eul obsesiv, ăla bun de nimic,
Pre-despărțire o să-i las scrisoarea într-un plic.
De ce să mă agit, oricum nu se-ntâmplă nimic,
Adevarul să-l evit, până acum n-am auzit
Bazaconie mai mare și mă simt îngrozit
De ce am auzit de la un om pătimit.
În tinerețe a dus-o bine, a avut pe cine să iubească,
Timpu’ a mai trecut, situația n-a mai fost frumoasă.
Deja sună clișeic, dar este îngrijorător
Că sunt tot mai multe povești cu oameni ce mor!
Una, două, trei, patru
Și-așa continuă-ncercările de-a-ți rupe capu’,
Nu la figurat, la propriu, și este impropriu
Să fac comentarii, tu cu sufletu’ p-avarii.
Nu fi avar cu tine, asta e self-sabotage,
Nu îți dau dreptate când spui că totul e un miraj.
Nu cred că m-am oprit, ăsta-i maxim un blocaj
Care trebuie depășit ca să ajung în avantaj.
Ia un loc pe canapea unde o să avem o discuție,
Îți fac și o cafea, pentru că este tradiție.
Vreau să îmi spui tot ce nu mi-ai spus până acum,
Că-i imposibil pe cont propriu, cel puțin asta prezum.
Îmi reflect chipu-n oglindă, este obosit și el,
Mai puțin palid ca ieri, dar cu un zâmbet tot mișel.
Nu mă-nșel în niciun fel când le zic la toți
Că sunt cel mai… normal dintre toți.
Lucrurile-s efemere, la fel mai sunt și oamenii,
Promisiunile înșelătoare, urmările-amare.
Astea-s gânduri din călimare ținute-n cămară,
Ținute-n mintea-asta care tot produce și crează fară-oprire.
Mi-aș dori să am mai mult control asupra ei,
Când îmi trebuie stă și când tre’ să stea se agită.
Dac-aș face-un studiu de caz rezultatele ar semăna:
E normalitate sau a fost normalizat?
Poate nu-ți place ce spun pentru că știi că am dreptate,
Doar știi cum se zice, tragedia naște arta,
Vorbele ori se pierd în vânt ori rămân în timp.