libEluLLah:
Tu nu înțelegi prea multe, dar sincer nici nu mă aștept
Primul gând care-mi trece când te văd e „slab pe intelect”
Nu pot să aștept, când am așteptat destul
Dintr-o sută de participanți niciunu n-a trecut testul
Știm că n-are rost, de data asta fie ca mine
Că mereu a fost ca tine niciodată n-a mers bine
Cel puternic preia controlul și în caz de ceva
Subalternul nu-și uită rolul, soarta i se va termina
Ești ceva neprețuit, pentru că nu ai valoare
Și o tonă de kile să ai, tot io-s mai mare
Nu mi-am încercat norocu că-s ghinionist de fel
Când am încercat la tine m-am convins de asta, sincer
Nu-mi trebuie încheiere nu caut să mă opresc
Eu nu sunt ca restu, tot timpu am de cules
Și zic cine mă place, să-mi facă statuie
Cine nu o face, să-i dau la m***e.
Sebb:
Vorbele nu au valoare atunci când nu le înțelegi
Atunci când vrei să deschizi gura ai grijă ce rumegi
Fii cu ochii-n patru, când te acuză să ai dovezi
C-altfel or să te închidă și lumina n-o mai vezi.
libEluLLah:
Futu-ți gâtul mă-tii cum să te numești artistă?
Fa, tu ești maxim o tristă care nu-și ia limbi în p***a
Cred că am fost eronat că ești o scumpă la reducere
În concluzie, pot să-ți dau numai o mare futere
Mare rupere de p***, atunci când pui mâna pe ea
Se ascunde și dispare că te vede drept moartea
Te vaiți că ești grasă dar pe tin te zboară vântul
Sper să te ridice să cazi de unde urcă gândul
S-ai creieru tdi întâi trebuie să-l ai
Însă când ne-am uitat în capul tău am exclamat toți „vai!”
Clar nu te afli pe subiect, ești numai un complement
Subiectul e principal, complementul aruncabil
Rima albă că-ști rasistă, marș în morții tăi pe prispa
Ce-ai de făcut, să speli vasele cât timp mi-aprind o pipă
Am să te fac cap de listă, oricum ești ultima în coadă
Tu n-ai treabă de COVID cu masca, morții tăi de coardă
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de superioritate și dispreț față de o altă persoană, folosind un limbaj agresiv și insulte. Versurile evidențiază un conflict și o dorință de dominare.