Bătea un vânt de seară,
Se desprimăvăra.
Un călăreț pe Drumul
Mormintelor trecea.
Îngândurat feciorul
La pas mâna întâi,
Apoi ca o furtună
Trecea galop prin văi.
Se-nvolburau în urma-i
Frunzare alburii,
Ca un talaz sălbatec
Al unei vijelii.
Și s-a oprit deodată:
« Dar încotro? Ce drum
Al lumii nesfârșite
Să mai apuc de-acum? ».
Și sta la o răscruce,
Pe gânduri. Șovăia..
Râs auriu de fată
Deodată auzea..
« De drumurile lumii
Nici nu mai vreau să știu! »
Și-a-ntors încet fugarul
Spre râsul auriu..
Sensul versurilor
Piesa descrie un tânăr călăreț aflat la o răscruce, atât fizic, cât și metaforic, în viață. El se confruntă cu incertitudinea viitorului, dar alege să urmeze bucuria și dragostea, simbolizate de râsul auriu al unei fete, renunțând la căutarea unui drum prestabilit.