Din nou un amestec de vară și iarnă,
Din nou au intrat, amândoi, pe lucarnă
Și iarăși sărutare. – Să fugim
De libidinosul sfânt Ieronim.
– Să mergem mai sus. Lângă clopotnițele mari
Surorile dantelărese țes șalvari
Pentru mine. Le cunosc de multișor.
– Le iubești? Dădu din umeri, ușor.
Începură să suie pe-o scară sidefie
Ce trecea prin cartiere din copilărie,
Unele noaptea, altele dimineața,
Se scuturau pernele, țipau tocilele, trecea viața
În clopoțeii gunoierilor, în vase de sticlă cu bezele,
În gemetele gospodinelor infidele.
Apoi noapte iar, cu mari ochi în cale
De revopsite tramvaie goale,
Pâlpâiau reclame, nictitante. Iederă creștea,
Mormăia sonorul grădinilor de cinema
– Ai obosit un pic?
Ultimele trepte treceau prin nimic
Sensul versurilor
Piesa explorează amintiri vagi și visătoare din copilărie, sugerând o evadare într-o lume a imaginației și a fanteziei. Motivul surorilor dantelărese adaugă un element misterios și protector.